Istoria locală – Cetatea Aradului, unică în Europa

Cea mai bine păstrată fortificație din secolul al XVIII-lea, de pe cuprinsul județului, este Cetatea Aradului, asta pentru că tot timpul în incinta ei a funcționat și o garnizoană militară, și poate fi bine observată dacă din Aradul Nou călătorul o ia pe centura de sud-vest. Prin urmare, luând în considerare necesităţile militare, s-a luat hotărârea de a se construi o fortăreaţă de tip Vauban într-o buclă a Mureșului, pe malul stâng, vizavi de centrul Aradului. Lucrările au început în anul 1762 şi au durat peste 20 de ani, până în 1783, desfăşurându-se sub supravegherea şi după planurile elaborate de arhitectului militar austriac Filip Ferdinand Harsch.
Zidurile, așezate pe trei rânduri, au fost construite din cărămidă şi au fost umplute cu pământ, iar grosimea lor este de aproximativ trei metri şi, la acea vreme, au fost înconjurate de un şanţ umplut cu apă din Mureş, mărginit spre exterior de un mic val de pământ. În acest tip de fortificaţie, unghiurile sub care au fost construite zidurile au fost astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu, iar pământul de umplutură avea menirea de a atenua forța exploziilor. Circumferinţa zidurilor cetăţii arădene este de 3.180 metri, iar din loc în loc au fost prevăzute bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale. În total, bastioanele cuprindeau 296 de guri de foc.
În interior au fost ridicate trei corpuri principale de clădiri, care cuprindeau: comandamentul, garda cetăţii şi mănăstirea spital, care includea şi biserica în stil baroc, care astăzi este în stare de ruină. La ridicarea cetăţii au participat peste 1.500 de familii din împrejurimi, şi au trebuit dărâmate şi 169 de case. În total, au fost cheltuite, de către guvernul austriac imperial, peste trei milioane de florini, o sumă impresionantă pentru acea vreme.
Puternica fortificaţie construită la marginea Aradului, nu a fost pusă în situaţia de a-şi împlini rosturile de apărare ale imperiului în faţa unui inamic extern, ci a fost folosită doar în confruntarea cu „inamicul” intern, reprezentat de armata re­voluţionară maghiară, în timpul revoluţiei de la 1848-1849, când cetatea a fost asediată timp de nouă luni, începând cu octombrie 1848 până la 1 iulie 1949 când capitulează. Peste doar o lună găzduiește pe guvernatorul Ungariei revolu­ționare, Kosuth Lajos și o parte din miniștrii săi, refugiați în urma înaintării armatei imperiale austriece și a trupelor țariste ruse. În cetate, Kosuth primește scrisoarea lui Avram Iancu, datată din 3 august, adusă de un colaborator al lui Nicolae Bălcescu ca răspuns la misiunea acestuia în Munții Apuseni. Cetatea a fost folosită apoi, după capitularea armatei maghiare în 13 august 1849 la Șiria, ca închisoare militară, în „catacombe” fiind internaţi numeroşi revoluţionari, inclusiv cei 13 generali ai armatei maghiare executaţi de autorităţile militare austriece, în apropierea cetăţii, în 6 octombrie 1849.
Tot în Cetatea Aradului a fost întemniţat pentru o vreme şi revoluţionarul român Eftimie Murgu. În fortăreaţa Aradului au fost internați, în anul 1794, circa 1.200 de soldaţi francezi din armatele revoluţionare care au făcut astfel cunoştinţă cu viaţa de prizonierat pe pământ arădean. Şi soldaţii turci luaţi prizonieri în Bosnia, în anul 1881, au cunoscut, în fortăreața închisoare, umezeala celulelor şi rigorile regimului de detenţie. În timpul Primului Război Mondial, în cetate a luat fiinţă un lagăr în care au fost internaţi mii de prizonieri sârbi. În timpul detenţiei au murit de tifos şi rele tratamente 4.317 internaţi, iar în memoria lor a fost așezată pe poarta de la intrare o placă comemorativă. Ei au fost înmormântaţi în mai multe gropi comune în Cimitirul Pomenirea. În cele trei interpelări, din anului 1917, făcută în Dieta de la Budapesta, deputatul de Şiria al Partidului Naţional Român, Ştefan Cicio-Pop, a prezentat fotografii care ilustrau condiţiile inumane în care sunt ţinuţi prizonierii, mulţi dintre ei fiind civili: femei şi copii. Fără îndoială, cel mai celebru prizonier al închisorii a fost Gavrilo Princip, care în data de 28 iunie 1914 l-a asasinat, la Sarajevo, pe Principele moştenitor al coroanei Austriece, Franz Ferdinand, atentat care a constituit motivul imediat al izbucnirii Primului Război Mondial.
Sursa: Cetăți, castele, castelani din
comitatul Aradului, Puiu Emilian Valea