Vineri, 1 iulie a.c., într-o parcare de pe D.N. 79, în apropierea localității arădene Șimand, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au prins în flagrant delict trei bărbați, de 34, 34 și 36 de ani, toți din municipiul Arad, județul Arad, bănuiți de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Aceștia au fost depistați în timp ce ar fi încercat să comercializeze 100 de grame de cocaină și 300 de grame de substanțe psihoactive.

Pentru documentarea activității infracționale a celor în cauză, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au efectuat șapte percheziții domiciliare, în municipiul Arad și în județul Arad.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit 1,58 kg. de cocaină, 10 kg. de pulbere cristalină psihoactivă, 2 kg. de amfetamină, 3,8 kg. de pulbere psihoactivă, 1,86 kg. de pulbere susceptibilă a fi mefedronă, aproximativ 4.200 de comprimate ecstasy (1,38 kg.), 11,7 kg. de cannabis, 28.680 de euro, 20.708 lei, cântare de înaltă precizie, telefoane mobile, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor.

La data de 02.07.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea a doi inculpați, cercetați sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Măsura a fost dispusă după ce, la data de 01.07.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog i-au prins în flagrant, în apropierea localității Șimand, din Județul Arad, pe cei doi inculpați după ce au vândut cantitățile de 100 grame de cocaină și 300 grame de substanțe psihoactive.
Ulterior, în cauză, au fost puse în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară pe raza județului Arad, în urma cărora, au fost descoperite şi ridicate 1,58 kilograme de cocaină, 10 kilograme de pulbere cristalină psihoactivă, 2 kilograme de amfetamină, 3,8 kilograme de pulbere psihoactivă, 1,86 kilograme de pulbere susceptibilă a fi mefedronă, aproximativ 4.200 de comprimate ecstasy (1,38 kilograme), 11,7 kilograme de canabis, sumele de 28.680 euro și 20.708 lei, cântare de înaltă precizie și telefoane mobile.
În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara, precum și al echipei canine din cadrul Direcției Regional Vamale Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției