Am auzit recent o doamnă povestind alteia, în statia de tramvai: ,,Pe vremea mea ( n.r. vremea lui Ceaușescu) copiii nu erau încurajați să crească liber, să-și exprime trăirile și să aibă dorințe. În acea perioadă, trebuia să fim supuși și să plecăm capul în fata părinților sau a profesorilor și să ne conformăm” , spunea aceasta în timp ce-și privea cu mândrie copilul, de vreo 10 ani, ușor supraponderal, care stătea cu telefonul în mână și avea căștile în urechi. Din căștile copilului se auzea muzică, într-un ritm cu care eu nu sunt familiarizată, iar dacă auzeam noi cei din stație, cine știe ce o fi la urechile puștiului, mă întrebam la momentul respectiv. Femeia a continuat, cu o voce destul de stridentă: ,, Mai lasă-mă dragă cu textul că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Ce era mai bine? Că răbdam frig și foame? Acum avem de toate și ne permitem orice”, spune aceasta. În timp ce vorbea, se întoarce și îi zice băiatului: ,,Vrei la Mec? ”, de vreo trei ori a trebuit să-i spună, până ce se desmeticește odrasla și răspunde, oarecum ofensat: ,, Măi nu înțelegi că vreau shaorma, ești proastă sau cum nu înțelegi, că ți-am mai spus odată”, și își îndreptă iar privirea în telefon. Am urcat în tramvai și m-a urmărit mult timp discuția celor două femei, dar și imaginea copilului din stație.
Și eu am copilărit pe vremea aceea, înainte de 89. Nu sunt fan perioada comunistă. Știu ce tragedii se întâmplau în acea vreme și cum erau privați oamenii de tot felul de lucruri, de drepturi și libertăți. Dar, cu siguranță, un singur lucru era mult mai bun decât acum: respectul copiilor față de adulți, acesta era net superior față de ceea ce este acum.
Și acum îmi vine în minte o povestioară care m-a făcut să zâmbesc citind-o. ,, Într -o zi la casieria unui supermarket dintr-un oraș stăteau mai multe persoane la rând. Un băiețel de vreo 7 anișori, fără răbdare, împingea căruciorul în față lovind o doamnă în vârstă aștepta la rând. Femeia s-a întors de vreo câteva ori și i-a atras atenția puștiului că nu este frumos ceea ce face. Mama micuțului contrariată de replica femeii a spus că ea își crește copilul după principii ,,moderne și libere” în care copiii sunt lăsați să facă și să acționeze cum doresc și nu sunt certați niciodată. Auzind discuția, un domn aflat în spatele ,,mămicii moderne” ia un borcan cu dulceață aflat pe bandă, îl deschide și îl toarnă tinerei mame pe cap. Tânăra mirată și nervoasă de gestul acestuia începe să țipe, dar domnul îl explică, zâmbind cu calm, faptul că și el a fost crescut după asemenea principii și acum face fix ceea ce simte . Femeia în vârstă se adresează zâmbind casierei : «Plătesc eu borcanul cu dulceață al domnului» ” .
Trecând peste povestioara simpatică și amuzantă, revenim totuși la lumea de reală de azi. O lume în care mulți părinți își lasă copiii să facă ce doresc, fără a le spune ce este bine și ce este rău. O lume în care iubirea este înlocuită cu gadgeturi și alte cadouri și în care părinții stau tot mai puțin de vorbă cu copii lor iar rezultatele se văd peste tot.
