Plaja de la Ghioroc a prins viață în acest weekend, iar sezonul estival a fost declarat, oficial, deschis.

În urmă cu două zile a fost organizat un eveniment incendiar pe raza comunei Ghioroc și anume a fost deschis sezonul pe plaja de la Ghioroc. A fost o vreme superbă pentru plajă, unde au participat turiști nu doar din județul Arad, ci și din alte județe, precum Timiș, Hunedoara, dar am văzut și de prin partea Bihorului. Tinerii au umplut plaja de la Ghioroc, așa că începutul sezonului putem spune că a început cu noroc. Ce este drept, cam peste tot a ieșit publicul la diverse acțiuni culturale, sătul de cei doi ani de izolare, provocată de virusul Sars Cov2.

Păi, primarul Ghiorocului se implică în toate activitățile care sunt în folosul cetățeanului“ – asta o auzi mereu din gura locuitorilor din comuna Ghioroc. „Primarul nostru se implică în toate, atunci când este vorba de noi. La rândul nostru, și noi suntem alături de dumnealui în toate vremurile“, au precizat două grupuri de cetățeni din Ghioroc.

Domnule primar Corneliu Popi Morodan, ce se sărbătorește astăzi pe plaja din Ghioroc?

– Ce se sărbătorește astăzi, aici? Păi, deschidem sezonul care se desfășoară până încolo, către septembrie. Vedeți câtă lume este venită? Dacă veniți duminica viitoare este plin aici de turiști. Așa după cum am mai discutat cu dumneavoastră, pe plaja de la Ghioroc vin turiști și din județele limitrofe, ceea ce demonstrează că le place plaja noastră și totodată că organizarea noastră este una bună, evident, în colaborare cu Consiliul Județean Arad.

VIP-uri, la deschidere

La deschidere au participat și autoritățile din partea județului. Să fiu bine înțeles: alături de autoritățile județului au participat și europarlamentari și deputați din Parlamentul României: Gheorghe Falcă – europarlamentar; deputatul Glad Varga; Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, alături de cei doi vicepreședinți: Ionel Bulbuc și Răzvan Cadar, care au apreciat ceea ce se petrece la Ghioroc. „Eu v-am susținut întotdeauna proiectele“, a precizat Gheorghe Falcă.

Președintele Cionca a declarat: „Întotdeauna am fost atent acolo unde am văzut că se face treabă, să-l departajez față de unul care, ce să vă mai spun, vedeți cum este mâna cu cele cinci degete… Dar nimeni nu a rămas nemulțumit din partea noastră. Ei, că era loc de mai mult… atâta a fost cearceaful. Dar una peste alta, este bine cum e deocamdată“.

Iată ce spune Ghe. Pet.: „Domnule, mă bucur de modestia domnului Falcă. Este alături de ceilalți colegi de partid, dar nu uită și de noi, simpli cetățeni. Cât de frumos a vorbit cu noi, care suntem niște amărâți de cetățeni și a stat de vorbă cu noi. Alții parcă sunt în altă lume. Se comportă față de noi de parcă nici nu am exista. Tot frumos față de noi s-au comportat și președintele Iustin Cionca și deputatul Glad Varga“. Așa este, domnul Pet. are dreptate! Noi, arădenii, avem niște oameni politici de o modestie rară. De așa ceva avem nevoie, pentru că sunt aleșii noștri.

Consiliul Județean își extinde investițiile pe plaja de la Ghioroc

Chiar am votat în ședința Consiliului Județean să deschidem un centru de turism pe plaja din Ghioroc. De aici vom organiza tururi ghidate în Podgoria Miniș-Măderat, dar și cursuri de pregătire pentru ghizi, tabere de vară, evenimente culturale și artistice. Pe perioada sezonului estival vom detașa acolo o mare parte dintre angajații Centrului Național de Informare și promovăm valorile județului nostru, prin Consiliul Județean, care va fi aproape de turiști, să contribuim la cunoașterea mai bine a Podgoriei Miniș-Măderat și, în general a întregului județ“, a precizat Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Ați văzut deja cum am început construirea de spații și ne vom extinde și mai mult, dacă dă Dumnezeu bine“, a încheiat Ionel Bulbuc.

Recomandările redacției