Aplauze pentru ultimul „meci” al lui Ştefan Gal

Fotbalul este un sport ciudat. Nimeni nu poate explica în mod clar de ce este atât de iubit. Deja a devenit un clişeu spunând că fotbalul este regele sporturilor. Acest adevăr este atât de evident încât toţi specialiştii caută explicaţii de tot felul. Ba că este sportul cel mai spectaculos, ba că deja a devenit un fenomen social, implicând toate categoriile de clase, de la cele mai sărace până la cel mai înalt nivel al bunăstării, ba că este sportul cu cele mai simple şi conservatoare reguli şi de aceea este atât de accesibil. În această atmosferă, în acest „ decor” al motivaţiilor am trăit noi, generaţia lui Pista Gal şi multe alte generaţii înaintea noastră.
Anii au trecut, fotbalul a devenit, încet, încet, industrie, iar banii sunt „decorul” actual al fotbalului. În acest context au apărut impresarii, managerii, cluburile private, casele de pariuri, alte legi ale transferurilor etc. Generaţia lui Gal şi cele de dinaintea ei n-au prins aceste „ avantaje”. Dacă avea un impresar şi alt sistem de legi, Gal, la valoarea lui şi nu numai el nu s-ar fi afundat în anonimat, nu ar fi fost distrus de alte tentaţii cu efect ne­gativ la oamenii comuni. Pe ultimul drum, Pista a fost condus de foste valori ale fotbalului arădean şi românesc, niciuna mai prejos decât multe alte valori actuale active din fotbalul naţional.
Mă uitam la Domide, Biro, Puiu Călinescu, Vaczi, Ardelean, Bran, Iuhasz, Macavei, Dvorjak, Leşeanu, Cociuban, Gyengye, Roland Nagy (să mă ierte cei pe care nu i-am văzut şi au fost prezenţi  printre cei aproape 500 de persoane din cortegiu) şi le simţeam loialitatea comparabilă cu cea a elefanţilor care vin şi veghează la trupul neînsufleţit al unui membru al familiei lor. Gabi Biro a găsit cuvinte simple şi de suflet prezentând fără nicio pregătire prealabilă, o mică  des­criere a caracterului lui Pityu. Actuala conducere a UTA-ei i-a pus un tricou personalizat pe sicriu şi i-au adus coroane mulţi dintre colegii de „ breaslă fotbalistică”. Ştefan Gal a coborât la „ vestiare”, iar sufletul i s-a ridicat spre alt teren… în aplauzele celor prezenţi.
Ioan Hamza