În aceste zile, la nivelul Executivului se lucrează la o nouă Ordonanță de Urgență care ar aduce schimbări în piața de energie. Nu există încă un draft al noii reglementări, dar, consultând mai multe surse din piață, am aflat cam ce ar dori Guvernul să modifice. Situația se poate schimba de la o zi la alta, în funcție de rezultatul discuțiilor.
Se impozitează traderii de energie electrică
Și în cazul traderilor și al furnizorilor care au și activitate de trading, se va calcula venitul suplimentar realizat din tranzacțiile făcute, care ar urma să fie impozitat. Se va lua în calcul un preț mediu ponderat al tranzacțiilor lunare, și se va face diferența dintre veniturile obținute din vânzări și cheltuielile din achizițiile de energie. Nu știm la această oră care va fi impozitul aplicat pe acest venit suplimentar. Există discuții ca traderilor să le fie recunoscută o marjă de profit de 10% din tranzacții iar toate câștigurile suplimentare să meargă la bugetul statului.
Se supraimpozitează și mai tare producătorii de energie electrică, cu excepția capacităților nou-instalate
Acum, acest impozit de tip „windfall tax” este de 80% aplicat pe prețurile de vânzare mai mari de 450 de lei/MWh. O opțiune ar fi scăderea pragului de preț de la care se aplică impozitul, spre 300 de lei/MWh. O altă opțiune luată în calcul este ceva mai complicată. Nu se intervine în prețul cu care producătorii vând energia în piață, dar, în final, ei vor încasa doar o sumă echivalentă cu costul de producție plus un profit de 10%. Diferența de bani dintre prețul încasat din piață și acest plafon de tip cost plus 10% profit va merge într-un fel de fond, care ar urma să fie administrat de OPCOM, iar din el ar urma să fie virate sume către furnizori, pentru compensare, și către distribuitori, pentru acoperirea costurilor suplimentare cu CPT, consumul propriu tehnologic.
Nu cresc plafoanele de preț pentru casnici
În ciuda creșterii abrupte și continue a prețurilor la energie din piețe, care crește extrem de mult efortul bugetar pentru compensațiile ce trebuie acordate furnizorilor. Ar putea însă crește factura pentru companii. Clienților non-casnici, nu știm dacă tuturor sau doar anumitor categorii, li s-ar putea aplica un preț plafonat (acum el este de un leu/kWh cu toate tarifele și taxele) doar pentru o parte din energia consumată – nu știm dacă va fi stabilită ca procent din consum sau va fi o cantitate fixă, de tip x MWh într-o lună, iar pentru restul consumului firmele ar putea plăti prețul pieței.

Sursa: economica.net

Recomandările redacției